MASONI CELEBRI

Om politic, istoric, economist, scriitor şi gânditor democrat-revoluţionar. Participă activ la Revoluţia din 1848, pregătită în prealabil în cadrul unei societăţii secrete (lojii masonice) denumită "Frăţia". A fost Secretar al Guvernului Revoluţionar Provizoriu de la 1848, având un rol de seamă în stabilirea obiectivelor şi conducerea Revoluţiei din Ţara Românească. A fost figura cea mai înaintată a Revoluţiei şi unul dintre cei mai proeminenţi revoluţionari europeni.

Istoric, scriitor, publicist şi om politic. Studii la Luneville şi Berlin. Profesor de istorie naţională la Academia Mihaileană (1843). În cuvântul de deschidere la acest curs a afirmat printre primii ideea potrivit căreia cunoaşterea istoriei patriei este o chezăşie a afirmării naţionale. Nu a participat direct la Revoluţia de la 1848, dar a fundamentat, prin ideile sale, doctrina paşoptistă. A fost de mai multe ori ministru: de Interne, de Externe şi prim-ministru. Şi-a legat numele de secularizarea averilor mănăstireşti şi de reforma agrară înfăptuite pe vremea principelui mason A.I. Cuza, şi de actul proclamării independenţei de stat a României (9 mai 1877), pe timpul principelui Carol I de Hohenzollern (şi el mason). A fost printre primii membri aleşi ai Academiei Române (1868). Încă din 1844 era Venerabilul unei Loji bucureştene.

Scriitor şi om politic. Participă la Revoluţia de la 1848, precum şi la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1859, îndeplinind apoi mai multe misiuni diplomatice în Italia (1859) şi Franţa (1885-1890). A condus revista România Literară (1855), publicând totodată prima culegere de poezie populară românească "Poezii poporale. Balade. Cantice batrâneşti" (1853). A fost membru fondator al Societăţii Literare Române şi apoi membru de onoare al Societăţii Academice Române. A fost membru al unei Loji din Iaşi (1857).

Om politic. Fratele lui Dumitru C. Bratianu. De mai multe ori ministru şi prim-ministru. Participă la Revoluţia de la 1848, face parte din Divanurile Ad-hoc (1857), este membru al Partidului Liberal (din 1860) şi fondator al Partidului Naţional Liberal (1875), ministru de Finanţe (1866), de Interne (1867, 1876) şi de Razboi (1867), prim-ministru (1881). A avut un rol important în orientarea politicii externe româneşti către Puterile Centrale. Membru de onoare al Academiei Române (1885). Iniţiat în francmasonerie în 1846 la Paris, în Loja; Atheneul Străinilor; tot aici se afiliază Lojii Trandafirul Perfectei Tăceri, în care la 14 iulie 1847, este ridicat la gradul de Maestru. În 1848 era afiliat Lojii bucureştene Fraţia, după care se reîntoarce la Paris, unde va fi arestat după câţiva ani pentru participarea la atentatul împotriva lui Napoleon al II-lea. Reîntors la Bucureşti, fondează, în 1857, alături de alţi fraţi reveniţi din exil, Loja Steaua Dunării. A participat la acţiunea de înlăturare de la conducerea ţării a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Scriitor, lingvist, folclorist şi istoric. Membru al Societăţii Academice Române şi vice-preşedinte al Academiei Române în perioada 1885-1906. Nu se cunosc data şi locul iniţierii sale. Următoarele cuvinte, care îi aparţin, pot fi considerate relevante în ceea ce priveste aderenţa sa la Ordin: "Ce este Românismul ? El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Umanitatea. El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Libertatea. El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Adevărul. Românismul este Umanitate, Libertate şi Adevăr."

Critic literar, estetician şi om politic. Absolva, ca şef de promoţie, Academia Theresiana din Viena (1851-1858), continuându-şi studiile la Berlin şi Giesen, unde obţine licenţa în litere şi filosofie (1860), la Sorbona şi licenţa în drept (1861). Reîntors în patrie, obţine un post în magistratură la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filozofie şi logică la Iaşi şi la Bucuresti. În 1863 a fondat la Iaşi Societatea literară "Junimea". În urma unui proces de imoralitate, este suspendat din învăţământ în 1864, dar intră în avocatură şi din nou în învăţământ (1865), de unde va fi demis iar în 1868. Regalist şi conservator, intră în politică şi este ales deputat (1874), ocupând succesiv următoarele portofolii ministeriale: al Cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900), de Justiţie (1900-1901,1912) de Externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912, 1913) prezidează Congresul de Pace de la Bucureşti (1913), în urma războaielor balcanice. Între 1884 şi 1909 este profesor la Universitatea din Bucureşti, rector al acestei instituţii (între 1892 şi 1897). Pana în 1914 a fost preşedintele Partidului Conservator. În critica literară a susţinut principiul autonomiei estetice si, prin teoria "formelor fără fond", a denunţat transplantarea formală a unor instituţii şi reforme inadecvate situaţiilor prin care trecea România la sfarşitul secolului al XIX-lea. A introdus criteriul estetic în judecarea valorilor poetice (O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867), a studiat unele probleme de lingvistică (Despre scrierea limbii române), a contribuit la afirmarea unor reprezentanţi iluştri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici (Critice, 3 vol.). Logician (Logica), orator (Discursuri parlamentare) şi memorialist (Însemnări zilnice) de excepţie, a fost numit membru al Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Română) încă din 1867, fiind vicepreşedintele acesteia (1880) şi preşedintele secţiunii literare (1889). Iniţiat, asemenea majorităţii junimiştilor, în Loja ieşeană "Steaua României", la 26 noiembrie 1866 (lojă, al cărei Venerabil era George Sutu, fusese constituită la 18 august acelaşi an). După cateva luni, la 11 februarie 1887, primeşte gradele de Companion şi Maestru, tot în aceasta lojă.

Om politic şi diplomat de talie internaţională. Numit şi "Cavalerul Păcii mondiale". După obţinerea licenţei în drept la Paris, revine în ţară ca avocat în Baroul de Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iaşi (1905) şi Bucuresti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinţa de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit în recunoaşterea graniţelor României Mari. Ministru de Finanţe (1917-1918 şi 1920-1921), ministru plenipotenţiar la Londra (1921), de două ori ministru de Externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor, fiind singurul diplomat ales de două ori ca preşedinte al acestei organizaţii (1930 şi 1931). Membru de onoare (1930) şi membru titular (1935) al Academiei Române. Preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale. A fost unul dintre cei mai străluciţi oratori şi creatori de politică internaţională pentru promovarea şi mentinerea păcii. Îndepărtat din guvern (august 1936), a emigrat în Franţa. A simpatizat cu adepţii Republicii Spaniole în timpul războiului civil din aceasta ţară (1936-1939). Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale, efectuată probabil când se afla la studii în Franţa.

Scriitor şi om politic. Intre 1900 şi 1919 a fost director al Teatrului Naţional din Iaşi. La 24 de ani era copist la Casa Şcoalelor, iar la 27 de ani, subşef de birou la Direcţia artelor din Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, inspector al cercurilor culturale. În 1908 a devenit vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, iar apoi preşedinte al acesteia. Membru corespondent (1916) şi membru titular (1921) al Academiei Române. Premiul Naţional (1924). Redactor la Sămănătorul, Cumpana, Însemnări literare, Însemnări ieşene, unul dintre principalii colaboratori ai Vieţii româneşti, director al Adevărului şi al Dimineţii. Opera sa literară cuprinde povestiri şi romane istorice (Neamul Şoimăreştilor, Fraţii Jderi, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă, Creanga de aur, Nicoară Potcoavă), proză de investigaţie socială (Bordeenii, O istorie de demult, Venea o moară pe Siret, Baltagul, Hanul Ancuţei), naraţiuni şi descrieri (Ţara de dincolo de negură, Nopţile de Sânziene, Valea Frumoasei, Nada Florilor, Locul unde nu s-a intamplat nimic) etc. A mai scris studii, povestiri şi romane inspirate de apartenenţa sa la Ordinul Masonic şi de credinţa într-o lume mai bună (Lumina vine de la Rasarit-conferinţă ţinută în 1945; Lupta pentru pace. Al doilea Congres Mondial al partizanilor păcii la Varşovia-conferinţă ţinută la 19 decembrie 1950 în sala Ateneului Român; romanul Mitrea Cocor). În perioada interbelică a fost membru al Partidului Agrar, deputat (1926), senator şi preşedinte al Senatului (1931), iar după al doilea razboi mondial, în virtutea ideilor sale, trece de partea comuniştilor, fiind membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (1947), vicepreşedinte al Prezidiului Adunării Deputaţilor (1948-1961), conducătorul delegaţiei României la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949), membru în Consiliul Mondial al Păcii. Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale. Între 1927 şi 1930 a fost Venerabilul Lojii ieşene "Dimitrie Cantemir", iar din 1932 al Lojii "Moldova", din acelaşi oraş. Între 1930 şi 1935 a îndeplinit şi următoarele demnităţi masonice: Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naţionale din România (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR şi Mare Maestru al Francmasoneriei Române Unite. Fratele său, Vasile Sadoveanu, de profesie inginer agronom, a fost, de asemenea, mason.

Medic şi om politic. În timpul studiilor de medicină efectuate la Viena, salută delegaţia română care a adus aici Memorandumul (1892) şi participă la organizarea unui congres care critica stăpânirea maghiară în Transilvania şi al partidului Naţional-Ţărănesc, reprezentant al românilor din Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, citeşte, în 1918, în acest Parlament Declaraţia de valorificare a dreptului de autodeterminare al Naţiunii Române. A fost ales de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918) membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) şi membru al delegaţiei care a prezentat, regelui Ferdinand I, Actul Unirii. Dan Amedeu Lăzărescu îi prezintă astfel activitatea: "Între decembrie 1919 şi martie 1920 s-a aflat în fruntea Guvernului României, calitate în care, după intoarcerea lui Ionel Brătianu, a condus delagaţia ţării noastre la Conferinţa de Pace de la Paris. A fost ministru de Interne în guvernele formate de Partidul Naţional -Ţărănesc (10 noiembrie 1928-6 iunie 1930 şi 13 iunie-9 octombrie 1930) şi apoi din nou prim-ministru (6 iunie-a august 1932 şi 4 ianuarie-13 noiembrie 1933). În martie 1845 a fost arestat, iar apoi deţinut cu domiciliul forţat până la sfârşitul vieţii". După Dan Amedeu Lăzărescu, Vaida-Voevod a solicitat primirea în Loja intelectuală "Ernest Renan" în primele luni ale anului 1919. "După ce Brătianu a semnat în numele României, la 28 iunie 1919, Tratatul de Pace cu Germania, în Galeria oglinzilor din castelul de la Versailles, el a parasit Parisul şi a revenit în ţară..." În acest context, Vaida-Voevod a fost audiat la 7 iulie 1919, în vederea iniţierii care a avut loc abia la 4 august, fiind primit Ucenic în loja solicitată. La 20 septembrie 1919 a participat, la Paris, ca invitat special, la sedinţa de închidere a Conventului anual al Marelui Orient de Franţa. "În calitatea lui, recunoscută, de membru al Marelui Orient, Vaida a avut prilejul să trateze cu Clemenceau şi cu George Lloyd, ei însişi membri ai societăţii secrete, în cu totul alte condiţii decât Ionel Bratianu... Pe bună dreptate, V.V. Tilea aprecia în lucrarea sa Acţiunea diplomatică a României, publicată în 1925, că Alexandru Vaida-Voevod a ştiut să construiască pretenţiilor noastre o bază armonizată cu interesele Aliaţilor, izbutind să câştige României, în scurt timp, locul şi rolul cel mai important între toate statele Europei Centrale şi Orientale". După unele date se pare că la 21 iunie 1923, Vaida-Voevod a fost ales Membru Emerit al Suveranului Sanctuar al României (Ritul Memphis-Misraim), iar în 1928 a fost ales Mare Orator Adjunct.

Născut în anul 1931, la Săcuieni, judetul Bihor. A urmat cursurile Institutului de Arte din Cluj. În 1961 devine preşedintele filialei Uniunii Artiştilor Plastici din Arad. A avut numeroase expoziţii de grafică şi pictură în ţară şi în străinătate. A semnat scenografia mai multor spectacole la Teatrul Mare din Arad, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Ţăndărică, Teatrul Mic, Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" şi Teatrul Evreiesc, Teatrul Naţional, Studioul de film Buftea din Bucuresti, precum şi la teatre din Ungaria şi Norvegia, Elveţia, Canada. A realizat vitralii pentru Palatul Foişor (Sinaia), Casa de Oaspeţi (Olăneşti), Palatul Cotroceni şi Biserica Luterană din Bucureşti. Este iniţiat în Franc-Masonerie în 1992. În 1993, participă la ceremonia de reaprindere a luminilor Marii Loji Naţionale a României. În 1994 devine Maestru Venerabil al Lojii Nomine, iar în anul 1995 este ales Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din Romania.

Filozof şi savant francez,unul dintre întemeietorii filozofiei epocii moderne. Autor al vestitei teze Dubito,ergo cogito; cogito, ergo sum (Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist) care demonstrează că pentru el criteriul adevărului se află în raţiunea însăşi, în evidenţa, claritatea şi distincţia cunoştinţelor noastre. A făcut descoperiri epocale în matematică şi fizică, a pus bazele geometriei analitice, a introdus printre primii noţiunile de mărime variabilă şi pe aceea de funcţie, a descoperit legea refracţiei luminii şi a formulat legea conservării impulsului.

Matematician, fizician şi astronom englez, prieten al pastorului Desaguliers. Membru şi preşedinte al "Societăţii Regale Britanice de Ştiinte", unde a fost coleg cu Elias Ashmole. În lucrarea sa cea mai importantă, "Principiile matematice ale filozofiei naturale", publicată în 1687, a pus bazele mecanicii clasice, formulând legea atracţiei (gravitaţiei) universale. Adept al metodei inductive, este autorul celebrei butade "Ipotesis non fingo" (Eu nu fac ipoteze). A fundamentat mecanica clasică, enunţând cele trei principii ale dinamicii, a adus contribuţii importante în optică (în studiul fenomenelor de dispersie şi interferenţă), a inventat telescopul (1668) şi a emis teoria corpusculară a luminii; în matematică a pus bazele calculului infinitezimal, concomitent cu Leibniz, şi a dat formula binomului care-i poartă numele. După ce la 25 de ani (în 1667) a descoperit legea gravitaţiei, a înţeles că universul fizic este guvernat de legi mecanice şi că acestea emanau de la Marele Arhitect al Universului, creatorul lumii, Dumnezeu. Concepţia sa a fost adoptată ulterior de masonii englezi. Cavaler Rosicrucian.

Pseudonimul anagramă al lui Francios-Marie Arouet, gânditor şi scriitor iluminist francez. A criticat concepţia providenţială propunând în schimb ideea dezvoltarii progresive a societăţii. A negat fanatismul, prejudecaţile, privilegiile, intoleranţa şi abuzurile de orice fel, recomandând cercetarea naturii cu metode experimentale. Principalele sale opere filozofice au fost: Scrisori filozofice (1734), Tratat despre toleranţă (1763), Dicţionar filozofic (1764). Iniţiat ca ucenic la 7 aprilie 1778 (la 30 mai în acelaşi an va trece în Orientul Etern), în prezenţa a 250 frati, membri ai Lojii pariziene "Nouă Surori". Iniţierea s-a desfasurat pe muzica Flautului fermecat de Mozart, într-o clădire închiriată de Marele Orient de Franţa, ce aparţinuse înainte călugărilor iezuiţi, clădire în care Voltaire fusese blestemat de aceştia de mai multe ori. De altfel, susţine Christian Jacq, încă din 1764, Voltaire îşi indreaptă atacurile impotriva Bisericii şi împotriva Francmasoneriei, care nu i se par fundamental diferite (...). În al său Dictionnaire philosophique, ei îi tratează cu dispreţ pe "sărmanii francmasoni", hâtri amabili care nu pot propune nici o filozofie serioasă. "Tot ceea ce văd este că aruncă seminţele unei revoluţii care va sosi inevitabil", proroceşte scriitorul într-o scrisoare către marchizul de Chauvelin.

Fizician, filozof, economist şi om politic american. Născut într-o familie franceză cu 14 copii, a fost autodidact, studiind singur latina, limbile la modă în acea vreme (engleza şi germana) şi mai ales ştiinţele fizice. La 23 decembrie 1747 inventează paratrasnetul, iar la 22 august 1772 devine membru asociat al Academiei de Ştiinţe din Paris. În 1776 a fost unul dintre redactorii Declaraţiei de Independenţă a S.U.A. În 1778, la Versailles, a fost recunoscut oficial de Ludovic al XVI-lea ambasador al Statelor Unite, prilej cu care i-a facut cadou portretul sau ornat cu 400 de dÎn 1731 a fost iniţiat francmason în loja Sf. Ioan din Philadelphia. În anul 1734 tipăreşte prima ediţie americană a Constituţiilor lui Anderson din 1723. În acelaşi an, 1734, devine Mare Maestru Provincial de Pennsylvania, după cum se mentionează în 1760 în registrele Marii Loji a Angliei (Marea Loja Provinciala de Pennsylvania rămâne obedientă faţă de Marea Loja a Londrei până în anul 1778). Personalitate extrem de complexă, se implică în viaţa comunitătii creând un corp de pompieri, un spital public, o bibliotecă de împrumutat cărţi, precum şi Universitatea din Pennsylvania. În 1743 a fondat prima societate savantă din coloniile americane, American Philosophical Society. Ca fizician a avut numeroase contribuţii în electrostatică, a inventat lentilele bifocale şi paratrăznetul. Ca francmason consideră că autonomia masonică precede şi acompaniază independenţa politică. Din 1757, timp de 17 ani, a susţinut în metropola britanică interesele americane. Apoi a prezentat în Franţa cauza insurgenţilor obţinând asistenţă financiară şi militară. Este unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă din 4 iulie 1776 a celor 13 state americane, precum şi al altor documente fondatoare ale republicii americane. În plan masonic, trebuie remarcată alegerea sa, în mai 1779, ca Maestru Venerabil al celebrei loji Neuf Soeurs din Paris, al cărei membru era şi ilustrul Voltaire. Veneralatul său, până în 1781, a fost marcat de importanţa ţinutelor cu caracter cultural, literare, artistice şi ştiintifice. Totodată, ca Venerabil, a incitat loja Neuf Soeurs să susţină prin toate mijloacele cauza americana. În 1785 se reintoarce în Statele Unite iar în 1790 încetează din viaţă la Philadelphia. Lunga şi importanta sa carieră masonică se inscrie ca un angajament total pentru înfaptuirea idealurilor Epocii Luminilor şi ale francmasoneriei, pentru libertatea politică, a cuvântului şi religioasă.

Poet, scriitor, gânditor şi om de ştiinţă german. Opera sa ştiinţifică şi gândirea sa etică şi estetică deţin un loc de seamă în istoria gândirii progresiste. O puternică influenţă asupra formaţiei sale intelectuale a avut-o J.G. Herder (şi el mason). Din 1775 s-a instalat la Curtea din Weimar, unde a fost prim-ministru. Exponent al Mişcării "Sturm und Drang". Principalele sale lucrări analizează dialectica naturii (Introducere în teoria culorilor, metamorfoza plantelor, introducere în anatomia comparată), revolta omului de geniu împotriva legilor sociale şi a divinităţii (Prometeu), viaţa sentimentală (Suferinţele tânărului Werther), evolutia procesului de formare a personalitatii (Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister). Poemul dramatic Faust (1808) este considerat sinteza creaţiei sale şi una dintre operele reprezentative ale omenirii, prin ilustrarea luptei eroului principal aflat mereu în căutarea tragică a adevărului. Geniul lui Goethe se remarcă şi în alte poeme (Elegiile romane, Hermann şi Dorothea), romane (Afinităţile elective), drame (Ifigenia în Taurida, Egmond, Torquato Tasso), care pun în evidenţă unicitatea şi multilateralitatea personalităţii sale. Iniţiat la 23 iunie 1780 în Loja "Amalia zu den drei Rosen" din Weimar. Deja loja din Frankfurt la care aderase tatăl iubitei lui-Lili Schonemann-ar fi vrut să-l primească printre membri. În autobiografia sa Dichtung und Wahrheit, Goethe scria mai târziu: "Loja masonică din Frankfurt, respectabilă şi solid fondată, căreia eu îi cunoşteam membrii cei mai influenţi, graţie legăturii mele cu Lili, mă invita discret să mă unesc cu ea. Dar, dintr-un sentiment de independenţă care mai târziu mi-a apărut ca o nebunie, nu am acceptat aceasta idee." La 24 iunie 1781 devine Companion, iar la 2 martie 1782-Maestru. Iniţierea în Francmasonerie îi permisese să devină el însuşi, după cum chiar el se exprimase. La 11 februarie 1783 aderă la Ordinul Iluminaţilor, ale cărui idealuri-înţelepciune, forţă, frumuseţe-erau tot masonice. Daniel Beresniak este de părere că "modul simbolic de abordare practicat de Francmasonerie este vizibil în toata opera lui Goethe". A scris o serie de poezii inspirate din viaţa lojilor, reunite în volumele Loghe şi Symbolum. De asemenea, s-a exprimat critic cu privire la unele rătăciri ale Francmasoneriei din timpul său: "Francmasoneria este un stat în stat şi a o introduce acolo unde încă nu există nu este deloc recomandabil".

"Licht, mehr Licht!" ("Lumina, mai multa lumina!"), sunt ultimele cuvinte ale lui Goethe, rostite pe patul de moarte, la 22 martie 1832. Semnificaţia lor este controversată. Unii dau acestor vorbe sensul propriu. În cele din urmă clipe ale vieţii, marele scriitor german, simţind în faţa ochilor o înceţoşare, o negură, a cerut să se facă mai multa lumină. Alţii, dimpotrivă, acordă acestui mehr Licht sensul figurativ de mai multă cultură, mai multă ştiinţă, mai mult adevăr. Şi cu acest ultim înţeles sunt citate de obicei vestitele cuvinte ale lui Goethe.

Compozitor austriac. Autor al peste 600 de lucrări muzicale. Tatăl său, Leopold Mozart, muzician şi compozitor de talent, îi dă o educaţie muzicală aleasă din fragedă pruncie, astfel că micul Amadeus concertează în faţa principilor europeni de la 6 ani (Minchen şi Viena), 7 ani (Mannheim, Paris), 8 ani (Londra), 13-14 ani (Milano, Florenta, Roma). În 1782 s-a căsătorit cu Constance Weber, marea dragoste a tinereţii sale. Activitatea muzicală intensă, munca laborioasă, intrigile vremii i-au distrus, se pare, sănătatea, astfel că moare la 35 de ani. Iniţiat la 14 decembrie 1784 în Loja "Binefacerea" din Orientul de Viena, care a fuzionat mai târziu cu Loja "Noua Speranţă Încoronată". După 3 luni de prezenţă masonică, îşi invită tatăl să viziteze loja din care facea parte. Mozart fiul a participat ulterior ca frate la primirea în Masonerie a lui Leopold Mozart, tatăl sau, şef al orchestrei Curtii regale şi autorul celebrei Simfonii a jucăriilor. Iniţierea în Francmasonerie a lui Haydn se datorează tot lui Mozart. Influenţat de activitatea lojior, a compus o primă lucrare muzicală masonică încă din 1772, când nu avea decat 16 ani. Vizita cu regularitate Loja "Adevarata Armonie" al cărui Mare Maestru era Ignatz von Born, consilier apropiat al împăratului Iosif al II-lea, cel care l-a inspirat pe Sarastro din Flautul fermecat, opera scrisă după ritualul masonic în 1791 şi constituind "răspunsul" sau la interzicerea Masoneriei austriece în acelaşi an de către împăratul Leopold al II-lea. A mai scris muzică funerară, cantate şi lieduri de inspiraţie masonică. După trecerera sa în Orientul Etern, toate lucrările cu caracter masonic pe care le-a scris au fost editate într-un volum. Evelyne Hurard, cea care face o laborioasă prezentare în Dicţionarul Francmasoneriei, arată: "Mozart ne demonstrează că a dat vieţii sale o unitate şi a găsit o fericită sinteză între ideile sale sociale de libertate, egalitate şi convingerile sale spirituale de fraternitate şi dragoste". Christian Jacq are următoarele opinii despre activitatea masonică a lui Mozart: "Pe când iniţierea lui Voltaire era o ultimă butadă, cea a lui Mozart era semnul unui angajament spiritual profund, ale cărui urme sunt uşor de decelat în opera marelui compozitor. Fără a mai vorbi despre concerte, sonate, simfonii, în care acest bărbat încă foarte tânăr manifesta o exceptională profunzime a gândirii, se constată influenţa simbolicii masonice în Cantatele masonice şi în cântecele destinate lojilor; aceste lucrări puţin cunoscute sunt admirabile şi ating un nivel comparabil marii opere masonice Flautul fermecat, inspirat în mare măsură de von Born, unul dintre Venerabilii cei mai erudiţi ai epocii lui". A. Nataf îl consideră "cel mai mare şi cel mai celebru muzician francmason, dedicând uneori chiar capodoperele sale Francmasoneriei (...), iar opera sa genială Flautul fermecat n-ar fi văzut lumina zilei dacă libretistul şi fratele mason Emmanuel Schikanader nu i-ar fi comandat-o unui Mozart pe atunci uitat de noroc (...). Nu Masoneria a fost cea care l-a creat pe Mozart. Dimpotrivă, fără Mozart, Masoneria ar fi pierdut ceva din fiinţa sa. I-a dat artistului tema ce i-a cristalizat inspiraţia".

General şi om politic american. Primul preşedinte al S.U.A. (1789-1797). În 1774 a fost delegat la primul Congres continental, în anul următor. A indeplinit apoi funcţiile de comandant al armatei continentale (1775), comandant al armatei americane în timpul razboiului pentru Independenţă (1776), membru şi preşedinte al Convenţiei constituţionale federale, Philadelphia (1787); a refuzat al treilea mandat de preşedinte al S.U.A. (3 martie 1797). Între 4 noiembrie 1752 şi 4 august 1753 a primit primele trei grade masonice în "The lodge of Fredericks" (actualmente, nr.4 din Virginia). Marea Loja a Pennsylvaniei îi acorda titlul de Mare Maestru la 20 decembrie 1779, iar după numai 7 zile va fi ales Mare Maestru al Marii Loji Nationale. La 28 aprilie 1788 devine Mare Maestru şi Venerabil al Lojii nr.39 din Alexandria, Virginia, iar la 6 martie 1789, membru onorific al Lojii "Olanda" (azi nr.8) din New York. Jurământul de preşedinte al Statelor Unite ale Americii-primul stat făurit de masoni în Istorie-l-a depus ţinând mâna pe Biblia Lojii "Sf. Ioan nr.1" din oraşul care mai târziu, avea să-i poarte numele. În ziua de 18 septembrie 1793, în calitate de preşedinte al S.U.A. şi Mare Maestru al Marii Loji Nationale pune piatra de temelie la construcţia Capitoliului Naţional din oraşul care-i poartă azi numele, în Districtul Columbia. Piatra de fundament a Capitoliului a pus-o după ritualul masonic, mistria folosită cu acest prilej fiind reutilizată în 1923, când s-a pus piatra de temelie la Memorialul care-i poartă numele.

Pseudonimul lui Samuel Langhorne Clemens, romancier şi umorist american, cel care a pus bazele literaturii moderne în S.U.A. Autor cu remarcabilă viziune realistă, îmbinând perspectiva umoristică şi satira socială cu vădit simţ al observaţiei exacte. A creat romane cu elemente autobiografice (Aventurile lui Tom Sawyer, Aventurile lui Huckleberry Finn s.a.) sau de evocare a trecutului cu aluzii în actualitate (Print şi cersetor, Un yankeu la curtea regelui Arthur s.a.). Iniţiat în 1861 în Loja "Steaua polara nr.71" din Orientul de Saint Louis, unde i-au fost acordate primele trei grade.

Poet şi romancier englez. Opera sa reprezintă un elogiu adus curajului şi actiunii umane. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în 1907. Gândirea masonică a lui Kipling este ilustrată în faimosul său poem "Loja Mama", precum şi în unele fragmente din lucrările sale.

Om politic britanic. Începand din 1906 a fost de mai multe ori din ministru şi de două ori prim-ministru al Marii Britanii (1940-1945 şi 1951-1955). Unul dintre iniţiatorii coaliţiei antihitleriste. După înfrângerea statelor fasciste în cel de-al doilea razboi mondial a fost unul dintre inspiratorii razboiului rece. Pentru opera sa principală, Memorii asupra celui de-al doilea razboi mondial, a primit Premiul Nobel pentru Literatura în anul 1953.

Om politic francez. Licenţiat în Litere şi Doctor în Drept. Luat prizonier în 1940 evadează din Germania (la finele lui 1941) stabilindu-se la Vichy, unde lucrează la Comisariatul pentru prizonieri. Din 1943 joacă un rol activ în Rezistenţă. Membru al primului guvern provizoriu de după eliberarea ţării, este ales (in 1946) deputat de Nievre şi devine ministru la numai 30 de ani. În 1971 participă la întemeierea noului Partid Socialist. În 1981 este ales preşedinte al Franţei şi reales pentru doua mandate. A pledat cu obstinaţie pentru o Confederaţie europeană, aidoma S.U.A.: "Proiectul Marii Europa i-a nelinistit pe prietenii noştri americani. Dar aş vrea să remarc faptul că geografii au împărţit planeta în cinci continente. S.U.A. din necesitate, dar şi din convingere, au favorizat la origine naşterea Comunităţii. Daca eu aş fi preşedintele S.U.A. aş gândi că viitorul Europei este ineluctabil şi aş organiza politica mea vizavi de această certitudine". Bernard Guetta, ziarist la Expansion, îl prezenta astfel: "Acest om este total cucerit de ideea marii Europe. El o vede, traieşte pentru ea, speră, se teme pentru ea." Într-o alocuţiune rostită la seminarul "România în situaţii limită" (Bucureşti, aprilie 1995), Constantin Badea spunea ca "Francois Mitterand a condus festivităţile celei de-a 200-a aniversări a Revoluţiei franceze, care de data aceasta, în 1989, s-a recunoscut clar, ba chiar s-a subliniat ca a fost organizată de Francmasoneria Franceză".