Primele loji francmasonice moderne au fost înființate pe teritoriul actual al României în a treia decadă a secolului al XVIII-lea, în contextul răspândirii ideilor Iluminismului european. Activitatea masonică timpurie a fost legată de mediile intelectuale, diplomatice și comerciale, aflate în contact direct cu spațiul cultural occidental.
În anul 1734, la Galați, cu contribuția secretarului princiar Anton Maria del Chiaro, a fost fondată loja «Loggia di Galazzi», considerată cea mai veche lojă masonică atestată pe teritoriul actual al României.
Un an mai târziu, în 1735, la Iași, domnitorul Constantin Mavrocordat a constituit Loja „Moldova”, marcând începutul documentat al activității masonice în Principatele Române.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în 1795, în Transilvania a fost fondată „Soțietatea Filosofească a Neamului Românesc în Mare Principatul Ardealului”, de către francmasonul Ioan Molnar Piuariu. Această societate a reunit importanți intelectuali și oameni de cultură români, între care Gheorghe Șincai, Petru Maior, Samuel Micu, Aron Budai, Enache Văcărescu . Unii membri ai acestei societăți, animați de spiritul național și de idealurile Iluminismului, au contribuit la elaborarea documentului fundamental Supplex Libellus Valachorum (1791), memoriu adresat Curții de la Viena, prin care românii din Transilvania solicitau recunoașterea drepturilor politice, civile și confesionale ca națiune.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, lojile din București au reunit numeroase personalități ale vieții politice și culturale românești, precum Ion Heliade Rădulescu, Cezar Bolliac, Grigore Alexandrescu, Teodor Diamant.
Francmasoneria românească a avut un rol semnificativ în Mișcarea Revoluționară de la 1848, mulți dintre liderii politici, militari și culturali ai epocii fiind recunoscuți în istoriografie ca francmasoni sau apropiați ai mediilor masonice europene. În rândurile generației pașoptiste s-au regăsit personalități precum Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Ion Ghica, Christian Tell, Alexandru G. Golescu și Dimitrie Brătianu, promotori ai idealurilor de libertate, reformă și afirmare națională.
Eforturile și idealurile acestei generații au continuat să se manifeste și în deceniul următor, culminând cu Unirea Principatelor Române din 1859, act care a stat la baza nașterii statului român modern.În acest context, personalități marcante ale vieții politice și culturale, precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri și Ion C. Brătianu au contribuit, prin activitatea lor publică și diplomatică, la consolidarea noului stat și la modernizarea instituțiilor românești.
Procesul de afirmare a statului român a continuat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, culminând cu Războiul de Independență din 1877–1878, care a consacrat independența României pe plan internațional. În această perioadă, elitele politice și administrative ale țării, formate în spiritul valorilor moderne europene, au susținut eforturile de emancipare și consolidare statală.
În anul 1866, la Iași, a fost fondată Loja „Steaua României”, una dintre cele mai influente loji ale secolului al XIX-lea. Deschiderea acestei Loji către societatea civilă s-a realizat prin intermediul Societății Literare „Junimea”, cu un rol fundamental în cultura și literatura română modernă.
Din rândurile Lojei „Steaua României” au făcut parte numeroase personalități marcante ale vieții culturale, politice și intelectuale românești, între care Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, Gheorghe Asachi, Grigore Sturdza, Charles Tissot, Petre Palladi, care au contribuit în mod decisiv la formarea culturii și a elitelor intelectuale românești ale epocii.
La data de 20 septembrie 1880, Marea Lojă Națională din România a fost constituită ca Mare Lojă regulară și suverană, avându-l ca Mare Maestru pe Constantin Moroiu. Acest moment a consacrat instituțional Francmasoneria românească și a integrat-o definitiv în familia Francmasoneriei universale.
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, Francmasoneria română a cunoscut o perioadă de consolidare internă, caracterizată prin continuitatea lucrărilor rituale, dezvoltarea activităților educaționale și filantropice și menținerea relațiilor cu obediențe masonice regulare din Europa.
Un moment simbolic al recunoașterii publice îl constituie anul 1906, când, cu prilejul Jubileului de 40 de ani de domnie, Regele Carol I a conferit Medalia de Aur Marii Loji Naționale din România, ca semn de apreciere a prestigiului și a contribuțiilor aduse vieții culturale și sociale a societății românești.
Primul Război Mondial a reprezentat o perioadă de încercare pentru întreaga societate românească. În acest context, Francmasoneria română și membrii săi și-au continuat activitatea în limitele impuse de circumstanțele vremii, menținând legături fraternale și relații de comunicare cu mediile masonice europene.
Anul 1918 a reprezentat momentul împlinirii idealului național prin constituirea statului național unitar român. În perioada imediat următoare Primului Război Mondial, România a desfășurat un amplu efort diplomatic pentru obținerea recunoașterii internaționale a actelor de unire. În acest context, mai multe personalități românești, recunoscute în istoriografie ca francmasoni sau asociate mediilor masonice internaționale, au fost implicate în susținerea intereselor României pe plan extern, inclusiv în cadrul Conferinței de Pace de la Paris.
Printre aceste personalități s-au numărat Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Ioan Pillat și Mihai Șerban, care au participat la demersurile diplomatice vizând recunoașterea internațională a actelor de la 1 decembrie 1918. Activitatea lor s-a desfășurat în cadrul mai larg al diplomației românești, valorificând experiența, relațiile și prestigiul personal dobândite în mediile europene ale epocii.
În anul 1919, odată cu încheierea etapei postbelice și a proceselor de consolidare instituțională, generalul Alexandru Averescu, într-o scrisoare oficială, a adresat mulțumiri Marii Loji Naționale din România pentru serviciile aduse țării, gest care confirmă statutul acesteia ca instituție respectată în viața publică românească a epocii.
În intervalul cuprins între încheierea proceselor postbelice și sfârșitul anilor ’30, Francmasoneria română a funcționat în condiții de normalitate instituțională, înainte ca schimbările profunde ale climatului european să afecteze viața asociativă și libertatea de organizare.
În anul 1937, la cererea expresă a Regelui Carol al II-lea, Francmasoneria română, aflată sub conducerea Marelui Maestru Jean Pangal, a intrat în adormire, ca măsură de autoprotecție, suspendându-și activitatea publică fără a renunța la continuitatea tradiției sale.
În anul 1944, în contextul schimbărilor internaționale generate de evoluția celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a revenit temporar asupra acestei decizii, cu acordul și autorizația Comisiei Aliate de Control, însă reluarea activității a fost de scurtă durată. În 1948, noul regim instaurat în România, aliniat orientării politice a Uniunii Sovietice, a dispus interzicerea completă și dictatorială a Francmasoneriei, punând capăt oricărei forme de activitate masonică legală.
Această perioadă a fost una de profundă suferință pentru Francmasoneria română. Numeroși frați au fost supuși persecuțiilor, anchetelor și condamnărilor la pedepse grele cu închisoarea, exclusiv pentru apartenența lor la Ordin, iar activitatea masonică a fost întreruptă instituțional pe teritoriul României.
După anul 1948, o parte dintre francmasonii români au reușit să ia calea exilului, continuându-și activitatea masonică în loji din Franța, Israel, Germania, Statele Unite ale Americii, Argentina și Brazilia, fiind primiți în obediențe regulate. Prin acești frați, tradiția, memoria și spiritul Francmasoneriei române au fost păstrate vii în afara granițelor țării, asigurând continuitatea simbolică și morală a Ordinului în anii de interdicție.
După anul 1989, odată cu prăbușirea regimurilor totalitare din Europa Centrală și de Est, Francmasoneria și-a putut reaprinde Luminile în țările fostului bloc comunist. În acest context istoric favorabil, reluarea vieții masonice în România s-a realizat în deplină conformitate cu principiile regularității și cu sprijinul obediențelor masonice recunoscute pe plan internațional.
Cu știința și în acord cu Marea Lojă Unită a Angliei, Grande Oriente d’Italia, obediență recunoscută la acel moment de Marea Lojă Mamă a Lumii, a decis să sprijine reactivarea Francmasoneriei regulate în România. În acest scop, pe teritoriul românesc, la București, au fost constituite trei Loji Regulare, aflate inițial sub jurisdicția Grande Oriente d’Italia.
Astfel, au fost fondate și înscrise în Registrul Matricol al Grande Oriente d’Italia:
Membrii fondatori ai Atelierului „Nicolae Bălcescu” / „George Washington” au fost 12 Frați Maeștri Francmasoni, inițiați în Loji românești înainte de interzicerea Francmasoneriei de către regimul comunist. După mai bine de patru decenii de adormire forțată, aceștia au fost reactivați și regularizați la data de 30 aprilie 1992, într-o ceremonie desfășurată la București.
Ceremonia a fost condusă de Giuliano di Bernardo, Mare Maestru al Grande Oriente d’Italia, asistat de Douglas Lemons, Mare Maestru din Trecut al Marii Loji a Californiei, precum și de alți distinși Francmasoni italieni și americani.
Cei 12 veterani ai Marii Loji Naționale din România, prin a căror reactivare se atestă continuitatea istorică a MLNR, au fost:
Nicolae Filip, Constantin Bărbulescu, Radu Gherghinescu, Mircea Sion, Paul Petrescu, Cezar Balaban, Nicolae Simedrea, Gheorghe Cercel, Eugen Victor Șuculescu, Dinu Roco, Vladimir Boantă și Paul Viscocil.
Ulterior, acestora li s-au alăturat și alți seniori de prestigiu ai Francmasoneriei române, între care Barbu Cioculescu, Edmond Nicolau, Vlaicu Barna și Eracle Gugiu, contribuind la consolidarea vieții masonice renăscute.
La data de 24 ianuarie 1993, cele trei Loji Regulare aflate sub jurisdicția Grande Oriente d’Italia au reconstituit MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ din ROMÂNIA, într-o Ținută Rituală solemnă desfășurată la București. Lucrările au fost conduse de Prea Respectabilul Frate Giuliano di Bernardo, Mare Maestru al Grande Oriente d’Italia, asistat de Prea Respectabilul Frate Douglas Lemons, Mare Maestru din Trecut al Marii Loji a Californiei, precum și de numeroși Frați italieni și americani.
Acest moment a marcat reluarea oficială, regulară și legitimă a Francmasoneriei române, în deplină continuitate istorică și în deplin acord cu principiile Francmasoneriei universale regulate.
După reconstituirea Marii Loji Naționale din România la 24 ianuarie 1993, conducerea Ordinului a fost asigurată, în succesiune, de următorii Mari Maeștri:
Continuitatea instituțională a Marii Loji Naționale din România este confirmată de recunoașteri internaționale constante și documentate, acordate de Mari Loji Regulare. Acestea sunt consemnate în rapoartele succesive ale Comisiei de Informare pentru Recunoașteri din cadrul Conference of Grand Masters of Masons in North America, autoritate de referință în domeniul recunoașterii masonice.