Conferință de Mediu – Efectele schimbărilor climatice | Arad

 

Sub egida Marii Loji Naționale din România, în data de 7 noiembrie, a avut loc la Arad Conferința de Mediu – Efectele schimbărilor climatice, un eveniment dedicat dialogului academic și instituțional privind provocările majore generate de schimbările climatice și impactul acestora asupra societății contemporane.

Conferința a fost organizată în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cu sprijinul și implicarea mai multor asociații locale, reunind specialiști din domenii complementare: legislație de mediu, ecologie, cercetare științifică, educație digitală și științe ale mediului.

Evenimentul s-a desfășurat în Amfiteatrul Albastru din Complexul Micălaca al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și a fost moderat de Elena-Ana Iancu, profesor universitar doctor habilitat, membru corespondent al Academiei de Științe Juridice din România.

Printre invitații și speakerii conferinței s-au numărat:

  • Aurel Varga, președintele Comisiei pentru Mediu din Senatul României, care a abordat cadrul legislativ actual și provocările politicilor de mediu;
  • Iulian Octavian Stana, biolog și ecolog, lector universitar, care a analizat rolul inteligenței artificiale ca nouă provocare globală pentru mediu și resurse;
  • Cristian Moisa, cercetător științific, cu o intervenție asupra paradoxului CO₂ și a relației dintre biomasă și reziliența ecosistemelor;
  • Mihai Mihu, reprezentant Ecotrack, care a prezentat soluții de educație de mediu prin digitalizare;
  • Adela Dumitrașcu, oceanograf, care a adus în atenție rezultatele cercetărilor din regiunile polare și semnalele transmise de aceste ecosisteme fragile.

Conferința a reprezentat un demers coerent de informare, conștientizare și asumare a responsabilității față de mediul înconjurător, reafirmând angajamentul Marii Loji Naționale din România de a susține inițiativele educaționale, științifice și civice care contribuie la binele comun și la dezvoltarea unei societăți responsabile și informate.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.