René Descartes (1596-1650)
Filozof şi savant francez, unul dintre întemeietorii filozofiei epocii moderne. Autor al vestitei teze „Dubito,ergo cogito; cogito, ergo sum” („Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist”), care demonstrează că pentru el criteriul adevărului se află în raţiunea însăşi, în evidenţa, claritatea şi distincţia cunoştinţelor noastre. A făcut descoperiri epocale în matematică şi fizică, a pus bazele geometriei analitice, a introdus printre primii noţiunile de mărime variabilă şi pe aceea de funcţie, a descoperit legea refracţiei luminii şi a formulat legea conservării impulsului.
Isaac Newton (1642-1726)
Matematician, fizician şi astronom englez, prieten al pastorului John Theophilus Desaguliers (Mare Maestru al primei Mari Loji din Anglia între anii 1719-1720). Membru şi preşedinte al Societăţii Regale Britanice de Ştiinte, unde a fost coleg cu Elias Ashmole. În lucrarea sa cea mai importantă, „Principiile matematice ale filozofiei naturale”, publicată în 1687, a pus bazele mecanicii clasice, formulând legea atracţiei (gravitaţiei) universale. Adept al metodei inductive, este autorul celebrei butade „Ipotesis non fingo” („Eu nu fac ipoteze”). A fundamentat mecanica clasică, enunţând cele trei principii ale dinamicii, a adus contribuţii importante în optică (în studiul fenomenelor de dispersie şi interferenţă), a inventat telescopul (1668) şi a emis teoria corpusculară a luminii; în matematică a pus bazele calculului infinitezimal, concomitent cu Leibniz, şi a dat formula binomului care-i poartă numele. După ce la 25 de ani (în 1667) a descoperit legea gravitaţiei, a înţeles că universul fizic este guvernat de legi mecanice şi că acestea emanau de la Marele Arhitect al Universului, creatorul lumii, Dumnezeu. Concepţia sa a fost adoptată ulterior de Masonii englezi. A fost, de asemenea, Cavaler Rosicrucian.
Voltaire (François-Marie Arouet) (1694-1778)
Pseudonimul anagramă al lui François-Marie Arouet, gânditor şi scriitor iluminist francez. A criticat concepţia providenţială, propunând în schimb ideea dezvoltării progresive a societăţii. A negat fanatismul, prejudecăţile, privilegiile, intoleranţa şi abuzurile de orice fel, recomandând cercetarea naturii cu metode experimentale. Principalele sale opere filozofice au fost: „Scrisori filozofice” (1734), „Tratat despre toleranţă” (1763), „Dicţionar filozofic” (1764). Iniţiat ca ucenic la 7 aprilie 1778 (la 30 mai, în acelaşi an, va trece la Orientul Etern), în prezenţa a 250 Fraţi, membri ai Lojii pariziene „Nouă Surori”. Iniţierea s-a desfăşurat pe muzica „Flautului fermecat” de Mozart.
Benjamin Franklin (1706-1790)
Fizician, filozof, economist şi om politic american. Născut într-o familie franceză cu 14 copii, a fost autodidact, studiind singur latina, limbile la modă în acea vreme (engleza şi germana) şi mai ales ştiinţele fizice. La 23 decembrie 1747 inventează paratrăsnetul, iar la 22 august 1772 devine membru asociat al Academiei de Ştiinţe din Paris. În 1776 a fost unul dintre redactorii Declaraţiei de Independenţă a S.U.A. În 1778, la Versailles, a fost recunoscut oficial de Ludovic al XVI-lea ambasador al Statelor Unite. În 1731 a fost iniţiat Francmason în loja Sf. Ioan din Philadelphia. În anul 1734 tipăreşte prima ediţie americană a Constituţiilor lui Anderson din 1723. În acelaşi an, 1734, devine Mare Maestru Provincial al Marii Loji Provinciale din Pennsylvania (aflată sub jurisdicţia Marii Loji a Angliei), după cum se menţionează în 1760 în registrele Marii Loji a Angliei. Personalitate extrem de complexă, se implică în viaţa comunităţii creând un corp de pompieri, un spital public, o bibliotecă pentru publicul larg, precum şi Universitatea din Pennsylvania. În 1743 a fondat prima societate savantă din coloniile americane, American Philosophical Society. Ca fizician a avut numeroase contribuţii în electrostatică, a inventat lentilele bifocale şi paratrăsnetul. Ca Francmason consideră că autonomia masonică precede şi acompaniază independenţa politică. Din 1757, timp de 17 ani, a susţinut în metropola britanică interesele americane. Apoi a prezentat în Franţa cauza insurgenţilor obţinând asistenţă financiară şi militară. Este unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă din 4 iulie 1776 a celor 13 state americane, precum şi al altor documente de o mare importanţă pentru poporul american. În plan masonic, trebuie remarcată alegerea sa, în mai 1779, ca Maestru Venerabil al celebrei loji „Nouă Surori” din Paris, al cărei membru fusese şi ilustrul Voltaire. Mandatul său de Venerabil (1779-1781), a fost marcat de importanţa Ţinutelor cu caracter cultural, literare, artistice şi ştiintifice. Totodată, ca Venerabil, a incitat loja „Nouă Surori” să susţină prin toate mijloacele cauza americană. În 1785 se reîntoarce în Statele Unite, iar în 1790 încetează din viaţă la Philadelphia. Lunga şi importanta sa carieră masonică se înscrie ca un angajament total pentru înfăptuirea idealurilor Epocii Luminilor şi ale Francmasoneriei.
Johann Wolfgang Goethe (1749-1832)
Poet, scriitor, gânditor şi om de ştiinţă german. Opera sa ştiinţifică şi gândirea sa etică şi estetică deţin un loc de seamă în istoria gândirii progresiste. O puternică influenţă asupra formaţiei sale intelectuale a avut-o J.G. Herder (şi el Mason). Din 1775 s-a instalat la Curtea din Weimar, unde a fost prim-ministru. Exponent al Mişcării „Sturm und Drang”. Principalele sale lucrări analizează dialectica naturii („Despre teoria culorilor”, „Despre ştiinţele naturii, în special despre morfologie”, „Încercare de a explica metamorfozele plantelor”), revolta omului de geniu împotriva legilor sociale şi a divinităţii („Prometeu”), viaţa sentimentală („Suferinţele tânărului Werther”), evoluţia procesului de formare a personalităţii („Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”). Poemul dramatic „Faust” (1808) este considerat sinteza creaţiei sale şi una dintre operele reprezentative ale omenirii, prin ilustrarea luptei eroului principal aflat mereu în căutarea tragică a adevărului. Geniul lui Goethe se remarcă şi în alte poeme („Elegiile romane”, „Hermann şi Dorothea”), romane („Afinităţile elective”), drame („Ifigenia în Taurida”, „Egmont”, „Torquato Tasso”), care pun în evidenţă unicitatea şi multilateralitatea personalităţii sale.
A fost iniţiat Francmason la 23 iunie 1780 în Loja „Amalia zu den drei Rosen” din Weimar. Deja Loja din Frankfurt la care aderase tatăl iubitei sale – Lili Schonemann – ar fi vrut să-l primească printre membri. În autobiografia sa „Dichtung und Wahrheit”, Goethe scria mai târziu: „Loja masonică din Frankfurt, respectabilă şi solid fondată, căreia eu îi cunoşteam membrii cei mai influenţi, graţie legăturii mele cu Lili, mă invita discret să mă unesc cu ea. Dar, dintr-un sentiment de independenţă care mai târziu mi-a apărut ca o nebunie, nu am acceptat această idee”. La 24 iunie 1781 devine Calfă, iar la 2 martie 1782 Maestru. Iniţierea în Francmasonerie îi permisese să devină el însuşi, după cum chiar el se exprimase. La 11 februarie 1783 aderă la Ordinul Iluminaţilor, ale cărui idealuri – înţelepciune, forţă, frumuseţe – erau tot masonice. Daniel Beresniak este de părere că „modul simbolic de abordare practicat de Francmasonerie este vizibil în toată opera lui Goethe”. A scris o serie de poezii inspirate din viaţa Lojilor, reunite în volumele „Loghe” şi „Symbolum”. De asemenea, s-a exprimat critic cu privire la unele rătăciri ale Francmasoneriei din timpul său: „Francmasoneria este un stat în stat şi a o introduce acolo unde încă nu există nu este deloc recomandabil”.
„Licht, mehr Licht!” („Lumină, mai multă lumină!”), sunt ultimele cuvinte ale lui Goethe, rostite pe patul de moarte, la 22 martie 1832. Semnificaţia lor este controversată. Unii dau acestor vorbe sensul propriu. În cele din urmă clipe ale vieţii, marele scriitor german, simţind în faţa ochilor o înceţoşare, o negură, a cerut să se facă mai multă lumină. Alţii, dimpotrivă, acordă acestui „mehr Licht” sensul figurativ de mai multă cultură, mai multă ştiinţă, mai mult adevăr. Şi cu acest ultim înţeles sunt citate de obicei vestitele cuvinte ale lui Goethe.
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)
Compozitor austriac. Autor al peste 600 de lucrări muzicale. Tatăl său, Leopold Mozart, muzician şi compozitor de talent, îi dă o educaţie muzicală aleasă din fragedă pruncie, astfel că micul Amadeus concertează în faţa principilor europeni de la 6 ani (München şi Viena), 7 ani (Mannheim, Paris), 8 ani (Londra), 13-14 ani (Milano, Florenţa, Roma). În 1782 s-a căsătorit cu Constance Weber, marea dragoste a tinereţii sale. Activitatea muzicală intensă, munca laborioasă, intrigile vremii i-au distrus, se pare, sănătatea, astfel că moare la 35 de ani. Iniţiat la 14 decembrie 1784 în Loja „Binefacerea” din Orientul Viena, care a fuzionat mai târziu cu Loja „Noua Speranţă Încoronată”. După 3 luni de activitate masonică, îşi invită tatăl să viziteze Loja din care făcea parte. Mozart fiul a participat ulterior, ca Frate, la primirea în Masonerie a lui Leopold Mozart, tatăl sau, conducătorul Orchestrei Curţii Regale şi autorul celebrei „Simfonii a jucăriilor”. Iniţierea în Francmasonerie a lui Haydn se datorează tot lui Mozart.
Influenţat de activitatea Lojilor, a compus o primă lucrare muzicală masonică încă din 1772, când nu avea decât 16 ani. Wolfgang Amadeus Mozart participa cu regularitate la Ţinutele Lojii „Adevărata Armonie”, al cărui Maestru Venerabil era Ignatius von Born, consilier apropiat al împăratului Iosif al II-lea, cel care l-a inspirat pe Sarastro din „Flautul fermecat”, operă scrisă după ritualul masonic în 1791 şi constituind „răspunsul” lui Mozart la interzicerea Masoneriei austriece în acelaşi an de către împăratul Leopold al II-lea. A mai scris muzică funerară, cantate şi lieduri de inspiraţie masonică. După trecerera sa la Orientul Etern, toate lucrările cu caracter masonic pe care le-a scris au fost editate într-un volum. Evelyne Hurard, cea care face o laborioasă prezentare în Dicţionarul Francmasoneriei, arată: „Mozart ne demonstrează că a dat vieţii sale o unitate şi a găsit o fericită sinteză între ideile sale sociale de libertate, egalitate şi convingerile sale spirituale de fraternitate şi dragoste”. Christian Jacq are următoarele opinii despre activitatea masonică a lui Mozart: „Pe când iniţierea lui Voltaire era o ultimă butadă, cea a lui Mozart era semnul unui angajament spiritual profund, ale cărui urme sunt uşor de decelat în opera marelui compozitor. Fără a mai vorbi despre concerte, sonate, simfonii, în care acest bărbat încă foarte tânăr manifesta o excepţională profunzime a gândirii, se constată influenţa simbolismului masonic în cantatele masonice şi în cântecele destinate Lojilor; aceste lucrări puţin cunoscute sunt admirabile şi ating un nivel comparabil marii opere masonice Flautul fermecat, inspirat în mare măsură de von Born, unul dintre Venerabilii cei mai erudiţi ai epocii lui”. A. Nataf îl consideră „cel mai mare şi cel mai celebru muzician Francmason, chiar dedicând uneori capodoperele sale Francmasoneriei (…), iar opera sa genială Flautul fermecat n-ar fi văzut lumina zilei dacă libretistul şi Fratele Mason Emmanuel Schikanader nu i-ar fi comandat-o unui Mozart pe atunci uitat de noroc (…). Nu Masoneria a fost cea care l-a creat pe Mozart. Dimpotrivă, fără Mozart, Masoneria ar fi pierdut ceva din fiinţa sa. I-a dat artistului tema ce i-a cristalizat inspiraţia”.